Chipul lor

 Mă uit ușor,                   

Spre chipul lor, 

Sunt minunați, când râd, când dorm... 

Cum aș putea să nu-i ador?

Vă ating blajin mânuțele,

Sunteți atât de plăpânzi...și totuși puternici și drăgăstoși.

O minune a năzărit pentru a ne-ncălzi sufletele,

Este un sentiment de adorație colosal

Omuleții mei mici, dar grandioși!

Atâta fericință părea atât de ireal...

Mă uit timid la voi... 

Și-mi pare fantastic că sunteți făcuți din noi.

Sunteți minunați, când râdeți, dormiți, vorbiți...

Cum pot copiii să nu fie doriți?

                    Și iar...

Mă uit ușor, 

Spre chipul lor, 

Sunt minunați, când râd, când dorm... 

Cum aș putea să nu-i ador?

                              ( Adriana Căpățînă) 

ÎNDEMN…PENTRU TINE!

Te naşti în chinuri,

Creşti în suferinţă,

Trăieşti cu temeri,

Izbuteşti cu greu…

Acum,trezeşte-te!

Respiră adânc,închide ochii pentru o clipă…

Deschide-i şi aminteşte-ţi mâhnirea…

Menţine-te spiritual,

Iubeşte mai mult,

Zâmbeşte continuu,

Motivează-te permanent,

Luptă pentru tine,

Păstrează tot ce te face fericit şi te ajută să evoluezi,

Speră că orice poţi să materializezi…

Alege oamenii ce amărăciunea să ţi-o anime,

Demonstrează că poţi fii cel mai bun,

Creează-ţi o viaţă aşa cum tu nu ai avut.

Încă iubeşte…

Mai luptă puţin pentru tine şi pentru persoanele dragi…

Vei sfârşii la fel, cu temeri…printre şuvoaie de lacrimi! (Adriana Căpăţînă)

Ai apărut…

Eşti zâmbet,

Bucurie nepieritoare,

Eşti imatur şi totodată cel mai blând suflet!

Eşti un curcubeu de vise jinduitoare…

Fiinţa mea te dorea cu atâta ardoare!

Şi-ai apărut când nu aşteptam nimic…

Şi mă iubeşti, cum nimeni n-a făcut-o,

Gura-ţi rosteşte numele, sărut-o!

Tu mi-ai lăsat sufletul tihnit.

Înger muritor ,ia-ţi aripile-napoi, opreşte-mă din zbor…

Mă tot înalt…mi-e teamă să nu mă cufund în amărăciune…

Inimile noastre sunt într-un permanent război,

Îşi vociferă una alteia imensitatea de afecţiune !

Şi-ai apărut când nu aşteptam nimic…

Mi-ai întins mâna şi m-ai ajutat să mă ridic

Şi-ai apărut când mintea te concepea pe tine,

Sufletu`-mi tânjea de sub ruine.

Eşti rază de soare ,

Eşti viată infinită

Aş tot putea să iţi grăiesc…

Exişti…eşti al meu…

Te iubesc!(Adriana Căpăţînă)

Memorii ; Înger adorat

Mă tot întreb dacă-ţi este bine…

Şi încă sper să îţi mai aminteşti de mine!

Eşti visul minunat,îngerul adorat,raza de lumină din noapte,fericirea din tristeţe,zâmbetul  din lacrimă,plăcerea din durerea existentă…

Încă îmi doresc să mă mai strângi la piept o dată…

Mi-e tot mai dor de tine…TATĂ!(Adriana Căpăţînă)

ŢI-AŞ SPUNE…

Eşti departe…cu toate astea mă ţii de mână..

Eşti încă aici,pentru că sufletele noastre se cunună…

Nu te văd,însă ochii mei tânjesc după a ta imagine…

Eşti aici?!?Nu…este o simplă viziune!

Ţi-aş spune mii de gânduri,

Ţi-aş scrie zeci de rânduri

Eşti tot mai departe,dar cum se face că tot aici eşti?

Nu am învăţat să trăiesc fără tine

Şi dacă taci,de ce-mi grăieşti?

Tu nu-ţi dai seama cât mâhneşti?

Offf, însă nu m-ai vrut…

Decât să m-asupreşti de iubire,

Să îmi furi sărutări blajine

Şi atâta durere…

Şi atâtea suspine

Şi tot mai multe sentimente umile…

Tu nu mă căutai pe mine!

Şi ţi-aş mai spune mii de gânduri…

Şi tot ţi-as scrie zeci de rânduri…

Dar ochii mei au secat

Şi inima mi-a cedat…

Însă…continui să te ador pe Tine-“muză nemărginită,izvor necontenit de viaţă”!(Adriana Căpăţînă)

IUBIREA!

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

E vinovată de tot ce fierbe acum  în sufletul  meu umil

Tu eşti muza mea prea minunată ce v-a străpunge-acel suflet ostil.

Din noi răsare soarele ce-i luminează pe toţi ceilalţi

Eu nu mă las jucată de îngeri judecaţi,

Vreau puteri divine să pot înainta,spune-mi că mă iubeşti si că voi fii mereu a ta!

Eşti aerul cald,dulce şi suav ce îl respir

Lumea se metamorfozează la simpla adiere a vântului înceţoşat,

E un suflet în jur rău şi meschin

Ce o viaţă chipuri plăpânde-a maltratat…

Şi de nu sunt ce tu cauţi,

Îngroapă-mi lumea fascinantă toată,

Să nu mai văd sunete si să nu mai aud graiu-ţi,fă-mă uitată şi consideră-mă moartă!

Îţi simt sublima-ţi fizionomie ,

Ce-mi mişună în minte

Şi ce să fac ca lumea neînsufleţită să ştie ce sufletul meu simte?

Suntem doar două suflete tăinuite…

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

Le dă o şansă sufletelor chinuite,

Colorând puternic ploaia-nmiresmată

Iubiri ce doar visează să fie dezvelite…( Adriana Căpăţînă) 

A.P.

Aş vrea să-ncep  o poezie,

De oameni,suflete,iubire,

Să pot trăi o veşnicie

Să am speranţe înc-o mie…

Aş vrea să-ntrezăresc al tău destin,

Deşi-n viaţa ta-i posibil ca eu să nu mai fiu

Îţi mulţumesc c-ai existat şi că existi pentru lumea toată,

Ocroteşte-ţi viaţa aşa casantă!

Nu am decât o amintire,o imagine cu tine…

Tu,omule…eşti unic!

Eşti dement,cutezător,infatuat şi tainic,

Şti să joci…şi incă bine!

Fii tu,dragă“străine”!

Ascultă,învaţă,îngăduie,iubeşte

Prilejuieşte mai mult decât sufletu-ţi râvneşte!(Adriana Căpăţînă)