IUBIREA!

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

E vinovată de tot ce fierbe acum  în sufletul  meu umil

Tu eşti muza mea prea minunată ce v-a străpunge-acel suflet ostil.

Din noi răsare soarele ce-i luminează pe toţi ceilalţi

Eu nu mă las jucată de îngeri judecaţi,

Vreau puteri divine să pot înainta,spune-mi că mă iubeşti si că voi fii mereu a ta!

Eşti aerul cald,dulce şi suav ce îl respir

Lumea se metamorfozează la simpla adiere a vântului înceţoşat,

E un suflet în jur rău şi meschin

Ce o viaţă chipuri plăpânde-a maltratat…

Şi de nu sunt ce tu cauţi,

Îngroapă-mi lumea fascinantă toată,

Să nu mai văd sunete si să nu mai aud graiu-ţi,fă-mă uitată şi consideră-mă moartă!

Îţi simt sublima-ţi fizionomie ,

Ce-mi mişună în minte

Şi ce să fac ca lumea neînsufleţită să ştie ce sufletul meu simte?

Suntem doar două suflete tăinuite…

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

Le dă o şansă sufletelor chinuite,

Colorând puternic ploaia-nmiresmată

Iubiri ce doar visează să fie dezvelite…( Adriana Căpăţînă)