Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată
E
vinovată de tot ce fierbe acum în
sufletul meu umil
Tu
eşti muza mea prea minunată ce v-a străpunge-acel suflet ostil.
Din
noi răsare soarele ce-i luminează pe toţi ceilalţi
Eu
nu mă las jucată de îngeri judecaţi,
Vreau
puteri divine să pot înainta,spune-mi că mă iubeşti si că voi fii mereu a ta!
Eşti
aerul cald,dulce şi suav ce îl respir
Lumea
se metamorfozează la simpla adiere a vântului înceţoşat,
E
un suflet în jur rău şi meschin
Ce
o viaţă chipuri plăpânde-a maltratat…
Şi
de nu sunt ce tu cauţi,
Îngroapă-mi
lumea fascinantă toată,
Să
nu mai văd sunete si să nu mai aud graiu-ţi,fă-mă uitată şi consideră-mă
moartă!
Îţi
simt sublima-ţi fizionomie ,
Ce-mi
mişună în minte
Şi
ce să fac ca lumea neînsufleţită să ştie ce sufletul meu simte?
Suntem
doar două suflete tăinuite…
Iubirea
izvorâtă din marea-nflăcărată
Le
dă o şansă sufletelor chinuite,
Colorând
puternic ploaia-nmiresmată
Iubiri
ce doar visează să fie dezvelite…( Adriana Căpăţînă)
