Stropi de ploaie grei curg pe obrajul norilor
Ahtiind dorinţe,
Invocând amintiri,
Stârnind lacrimi,
Insufleţind tristeţe.
Amintire!Unde eşti tu viaţă pură?
Iubire!Unde fugi tu cântec sur?
Se duce-ncet şi-atâta ură
Şi de-aş putea eu gloria ca să o fur...
Te duci nestingherit si tu omenie
Cu stropii ce cad parc`tot mai greu
Se scurge pe geamul aburit de atâta mânie
Râmâne seceta in suflet mereu.
Te duci...suflet maliţios si-nţepenit
Cu stropul de ploaie neobosit
Tu pleci...om in lume parvenit
Ne laşi pe toţi,uitând de ce-am venit!
Uitării vreau să dau stropul ce mă chinuie
Dar...nu pot să uit reflectarea lui,căci plouă iar şi stropu`-mi bate in fereastră
Cui are gura mea să se destăinuie?
Cui ii voi spune de iubirea noastră?
Te-ai dus tu”strop unic”,
M-ai părăsit râurind cu memorii
Pătrund in necunoscut,dar merg iscoditor si tainic
Te las acum ploaie,da-ţi scriu mii de elogii! (Adriana Căpăţînă)
