AI FOST…

E frig si adierea frunzelor e tot mai aprigă

Soarele apune dimineaţa cu un surâs ironic

Voi înceta din a mai fi nostalgic

Azi a murit chiar visul meu final

O să-mi continui vechiul “ritual”

Si iar am căzut in starea melancolică…

Cu gândul şters,cu mintea-ntunecată,

Cu aripi ce s-au sfâşiat in zbor,

Cu inima furată…

Ai fost câdva cel mai frumos odor !  (Adriana Căpăţînă)

Memorii2

Eşti tot ce încă am…

Tot ce mi-a rămas în smeritu-mi suflet

Posed sentimente…of,sunt un amalgam…

Mi-e dor de un spectru biet,

Mi-e dor chiar de un simplu rânjet!

Trecut-au anii rând pe rând,

Eu am rămas cu-n singur gând…

M-auzi vorbind când tac?

Mă vezi plângând când râd?

Cât îmi lipseşti nu pot prozice
Spune-i că-i lipseşti scumpei tale...fiice,
Spune-i că ea e inerentă,
Spune-i ce simţi…iubirea-i evoluată...
Aş vrea să te mai văd...pentru ultima dată!

Eşti tot ce încă am…iubite Tată!(Adriana Căpăţînă)

PREA TÂRZIU…

Mi-e dor de noi doi,privind spre asfinţit,

Mi-e dor de clipele ce incă n-au venit,

Mi-e dor de nopţile glaciale pierdute…

Sunt de prisos acum regretele

Buzele tale,parcă de soare mângâiate...

A fost frumos cândva,acum din ochi s-au dus si lacrimile

Amintirile imi străpung inima şi-mi zăleţeşte sângele(Adriana Căpăţînă)

Memorii

Şi-mi eşti atât de departe…

Şi lumea s-a transformat

Oamenii se metamorfozează,

Până şi eu m-am schimbat

Lumea tot la zâne visează.

Vom mai putea fii vreodată laolaltă?

Mi-e dor de tine…TATĂ…!(Adriana Căpăţînă)

Te trezeşti eglendisit,

Trece ziua nemijlocit

Te pui să dormi plângând şi nefericit...

De ce?pentru că nimeni nu merită nimic!(Adriana Căpăţînă)

ÎŢI MULŢUMESC!

Un sentiment divin zace in sufletul meu,

Efectiv îţi mulţumesc că ai dăinuit în viaţa mea mereu.

Îmi iau”rămas bun”acum,deşi mi-e greu

Ai fost coşmarul ce a fost cândva…al meu.

Îţi mulţumesc in proporţii colosale c-ai iubit o rămăşiţă din fiinţa-mi,

Îţi mulţumesc c-ai venit acolo unde nu speram să vii,

Îţi mulţumesc că-n momentele funeste ai făcut a râde lacrima-mi,

Îţi mulţumesc c-ai fost fantasma ce trebuia sa fii!

Îţi mulţumesc că m-ai iniţiat in cumplita semnificaţie a suferinţei,

Îţi mulţumesc c-ai ajutat la făurirea unui râu de lacrimi...

M-ajută neîndoielnic in crezarea speranţei.

Ce ţi s-antîmplat,spune-mi!

Îţi mulţumesc iubite că poate m-ai iubit odată,

Eu te ador frumos odor!

Îţi mulţumesc amar orgoliu,ce-mi laşi inima pătată

Pur şi simplu îţi mulţumesc că mi-ai edificat visul-să zbor;

Poate...şi de asta-mi va fii dor! (Adriana Căpăţînă)

STROPI UNICI

Stropi de ploaie grei curg pe obrajul norilor

Ahtiind dorinţe,

Invocând amintiri,

Stârnind lacrimi,

Insufleţind tristeţe.

Amintire!Unde eşti tu viaţă pură?

Iubire!Unde fugi tu cântec sur?

Se duce-ncet şi-atâta ură

Şi de-aş putea eu gloria ca să o fur...

Te duci nestingherit si tu omenie

Cu stropii ce cad parc`tot mai greu

Se scurge pe geamul aburit de atâta mânie

Râmâne seceta in suflet mereu.

Te duci...suflet maliţios si-nţepenit

Cu stropul de ploaie neobosit

Tu pleci...om in lume parvenit

Ne laşi pe toţi,uitând de ce-am venit!

Uitării vreau să dau stropul ce mă chinuie

Dar...nu pot să uit reflectarea lui,căci plouă iar şi stropu`-mi bate in fereastră

Cui are gura mea să se destăinuie?

Cui ii voi spune de iubirea noastră?

Te-ai dus tu”strop unic”,

M-ai părăsit râurind cu memorii

Pătrund in necunoscut,dar merg iscoditor si tainic

Te las acum ploaie,da-ţi scriu mii de elogii!  (Adriana Căpăţînă)

TU EŞTI POEZIA

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

E vinovată de tot ce fierbe acum in sufletul meu umil

Tu eşti muza mea prea minunată

Ce va străpunge-acel suflet ostil.

Din noi răsare soarele ce-i luminează pe toţi ceilalţi

Eu nu mă las jucată de demoni judecaţi,

Vreau puteri divine să pot continua,spune-mi că mă iubesti!

Incep să mă suprim,voi mă dezarmaţi...

Eşti aerul cald,dulce si suav ce il respir

Lumea se metamorfozează la simpla adiere a vântului inceţoşat,

E un suflet in jur hain si meschin

Ce o viaţă chipuri plăpânde-a maltratat.

Şi de nu sunt ce tu cauţi

Îngroapă-mi lumea fascinantă toată

Să nu mai văd sunete şi să nu mai simt graiu-ţi,

Fă-mă uitată şi consideră-mă moartă!

Iţi simt sublima-ţi  fizionomie

Ce-mi mişună in minte

Şi ce să fac ca lumea înanimată să ştie ce spiritul meu simte?

Suntem doar două suflete tăinuite...

Iubirea izvorâtă din marea-nflăcărată

Le dă o şansă sufletelor chinuite,

Colorând puternic ploaia-nmiresmată

Iubiri ce doar visează să fie dezvelite...(Adriana Căpăţînă)

Până la infinit!

Un infinit de-mbrăţişări blajine,

Un infinit de afecţiune,

Un infinit de sărutări fervente

Un infinit de secunde legendare

O eternitate de iubire.

Un infinit de vieţi perpetuate

O mare de râvniri infăptuite

Un univers de cugetări

Şi iar un infinit;de intrebări!

Un infinit de concesii

Un infinit de sentimente

Un infinit de impresii

Şi 1000 de infinituri fără strop de regrete.

După 1000 de infinituri râvnesc…

                                 Te iubesc!(Adriana Căpăţînă)

EXISTĂ CINEVA?

Cineva să mă trezească la realitate,

Cineva trebuie să imi spună”mergi mai departe”

Vreau să ies din anonimat,

Vrea cineva să-mi suprime viziunea acelui”bărbat”?

Deşi am atâta nevoie de tine

Te las să fii autonom şi unic

Nu te voi inlocui cu orişicine

Şi iar repet teoria mea de viată…ce tipic mie!

Şi nici durerea nu ar fi atât de frumoasă

Şi nici lacrima nu ar fi atât de dulce

Şi nici măcar inerţia nu ar fi atât de voioasă

Şi totuşi iubirea pentru tine o s-o port chiar şi pe cruce.

Dar oricum iţi venerez defectele

Şi iţi idolatrizez fiecare suflare

Trăiesc pentru a-ţi vedea debila fizionomie

Eşti muza mea  triumfătoare

Mă mint iar c-am să renunţ,este-al ceasu-lea o mie…(Adriana Căpăţînă)